1o februarie.

Imi pare rau sa-ti spun ca nu mai sunt asa cum ma stiai tu. Oamenii se schimba cu fiecare zi ce trece si incep sa-si puna tot felul de intrebari. Stupide, banale, fara raspuns; pentru ca raspunsul ala pe care il tot asteapta parca sa pice din cer, este de fapt la ei dar sunt prea orbi sa-si dea seama. Traiesc parca.. ceva nou de o buna perioada incoace. Devine in fiecare zi mai stupida si mai interesanta si ma enerveaza ca nu e asa cum as vrea eu sa fie. Uneori am impresia ca traiesc un film de drama, alteori ma regasesc pe platourile unui film romantic, siropos unde totul este roz. Incerc sa excelez in tot ceea ce fac. Cateodata reusesc.. cateodata nu. Si cad asa intr-un tunel din asta care parca nu are fund. Da` stii tu.. cum orice tunel are o luminita la capat asa e si al meu. E luminita mea care ma scoate din porcaria asta de film dramatic si ma ajuta mereu sa continui sa cred pentru ca “totul va fi bine”. Am incredere in tine si iti multumesc.

As vrea sa evadez, sa fac ceva nebunesc iesit din tipare, ceva care ar scoate multa lume din minti, dar fix cand sunt pe punctul de-a o face.. ma opresc ma. Da.. sunt atat de lasa uneori ca ma uimesc si pe mine. E si vina mea, evident! ma complac asa de multe ori si zic: “..hai ca poate..!”  SAU hai ca NU!